Pe monumentul din centrul satului Ditesti sunt scrise nume de eroi, nume ce impun respect si plecarea capului; eroi care si-au dat viata pentru glia neamului in primul razboi mondial. Aici apare si eroul Nicolae Moga, mobilizat in anul 1915. Soarta i-a fost cruda.Un obuz i-a sfartecat mana dreapta. Tovarasii de lupta l-au transportat imediat la spital, unde, cu tot ajutorul din partea medicilor, nu a supravietuit. A lasat acasa 5 copii orfani, care au purtat cu cinste numele tatalui-erou. Trei dintre ei au urmat cursurile Scolii Normale Ploiesti (mutata apoi la Deva) si Predeal.

     Unul dintre acesti copii-invatatori este regretatul Ioan Moga, absolvent al Scolii Normale din Ploiesti, primul invatator calificat pe care l-a data satul nostru.
Isi incepuse cariera de dascal in anul scolar 1926-1927, in satul natal, satul nostru, Ditesti, si profeseaza cu mult har si daruire obtinand toate gradele didactice.
Satul (de fapt, pe atunci comuna) Ditesti era un sat mare in comparatie cu alte sate din jur, cu o istorie interesanta, caruia Dl. Moga ii dedica o monografie cu care isi ia examenul de diploma de la Scoala Normala Ploiesti. Situat in zona petroliera Prahova, cese intindea si in actualul judet Dambovita, oamenii harnici si buni familisti au prosperat repede dupa primul razboi mondial, ori lucrand campiile roditoare din jur, ori in industria petroliera care oferea calificare la locul de munca si venituri ridicate. Ca urmare, satul devenea mai prosper de la un an la altul, facand posibila aparitia unui grup local de oameni instariti si intreprinzatori. Dl. Ionica Moga, cum aveau sa-l cheme consatenii pentru tot restul vietii sale, facea parte din acest grup cand a devenit directorul acestei scoli moderne, cu laborator de stiinte naturale si de fizica.

     Orfan de razboi la zece ani, muncise de mic copil sa-si ajute mama si sa-si salveze fratii din ghearele orfelinatului care-i pandea ca o practica obisnuita dupa razboi. La scoala avea note de premiant, iar pe langa materiile de baza, a invatat si contabilitate si chiar religie. La sosirea vacantei de vara, avea serviciul asigurat la o companie petroliera de langa Moreni (in Piscuri, cum i se spune local) unde era normator si unde ajungea pe jos, plecand cu noapten-n cap, cu un felinar aprins. Datorita priceperii, dar mai ales cinstei sale exemplare care l-a insotit toata viata, a fost avansat revizor contabil, cand el era inca un copil.
Prin anii 30, impreuna cu un grup de consateni, deschide prima (si ultima) banca din Ditesti, numita "Rosioara",( dupa numele paraului care curge prin sat) si un magazin mixt pe baza de actionariat. Tot in acel timp si tot cu acest grup, aduce in sat un tractor, o batoza si un trior de care tot satul se serveste in muncile agricole. Satul se dezvolta rapid, lumea devenea tot mai prospera, asa ca nu e de mirare ca pravalii, macelarii, brutarii, bufete, o popicarie si chiar un cinematograf au aparut aproape peste noapte. Acest progres nu a scapat neobservat nici de straini, care in scurt timp au deschis aici o reprezentanta Ford.
Isi construieste o casa familiala chiar langa scoala, devine familist, dar continua sa-si intretina fratii la scoli. Doi dintre ei devin invatatori, iar doi invata meserii.
Cu Europa in febra unui nou razboi, este trimis la scoala de ofiteri de vanatori de munte de la Predeal, pe care o termina cu grad de sublocotenent. Dupa o scurta concentrare, tot la Predeal, dupa care devine locotenent, intamplarea face ca sa fie in compania de onoare la ceremonia primirii regelui Mihai I in randul vanatorilor de munte, un eveniment care l-a marcat pe viata. Pozele facute cu acea ocazie au stat ascunse in familie pana la caderea comunismului. Era un om foarte mandru de satul lui, de regele lui, de tara lui, de gradul sau de ofiter, intr-un cuvant, un patriot adevarat care, in 1942, la chemarea tarii, asa cum facuse si tatal sau in 1915, s-a prezentat la mobilizare pentru a pleca pe frontul de est in fruntea unei companii de infanterie. Se parea ca istoria se ve repeta, dar in ianuarie 1943 i se naste al cincilea copil si, conform legii de atunci, este demobilizat si trimis acasa unde este numit comandantul apararii locale si al pregatirii premilitare a tinerilor (obligatorie pe acea vreme). Impreuna cu premilitarii, construieste adaposturi antiaeriene si instruieste populatia pentru apararea pasiva.

     In scoala cu care acum se identifica, in scoala "lui", am putea spune, se instalase comandamentul german. Invatatorul si patriotul Ioan Moga nu-i agrease niciodata pe nemti si asta din motive foarte intemeiate. In primul razboi, il lasasera orfan. Ca si cand asta n-ar fi fost de-ajuns de rau, unul din fratii sai, Vasile, murise tot din cauza lor, cand, cu un grup de copii, a gasit pe camp o grenada germana pe care au cioplit-o pentru a-i scoate manerul de lemn frumos lustruit.Tot ca si copil, fusese dus la munca fortata pe camp, cu baioneta la spate, de unde nemtii, cu proverbiala lor meticulozitate, adunau tot si trimiteau in Germania. Tot atunci, la o razie facuta acasa la ei - la o vaduva cu cinci copii-, nemtii au gasit ascunzatoarea cu hrana familiei si au confiscat-o toata, lasandu-i la mila Domnului.
De data asta nemtii pretindeau ca sunt aliati, dar asta nu l-a impresionat pe locotenentul patriot.. Ca si in primul razboi, adunau tot si trimiteau in Germania, cu singura diferenta ca de data asta "plateau" cu bani de ocupatie, tipariti pe loc, la o imprimanta manuala, fara nici o valoare, cu care copiii satului aveau sa se joace dupa razboi. Era o situatie greu de suportat de catre localnici, dar invatatorul, in imensa intelepciune a poporului roman, nu i-a instigat contra nemtilor de teama represaliilor, dar a tras o linie foarte ferma intre cele doua misiuni locale.
Ar trebui amintit aici ca zona era in mod constant bombardata de americani si englezi pentru ca era absolut esentiala pentru frontul german de rasarit. Din documente istorice reiese ca la un moment dat, Ploiestiul, sub comanda Gen. Gerstenberg, avea mai multa aparare antiaeriana decat Berlinul. Trei sute de avioane au fost doborate deasupra acestei regiuni in tot razboiul, si peste trei mii de aviatori au fost capturati sau au fost dati disparuti in acest perimetru.
Pentru nemti era extrem de important sa-i captureze pe cei doborati pentru ca dupa ce erau storsi de informatii importante, erau schimbati pe prizonieri de-ai lor, detinuti de americani si englezi in lagarele din toata Europa.
Locotenentul Moga era la datorie in satul pe care-l iubea si-l proteja zi de zi si o facea dupa litera legii. Era cat pe-aci sa se lase cu impuscaturi intr-o asemenea imprejurare, cand nemtii au invadat sectorul romanesc pentru a-l captura pe un pilot american parasutat. Cu premilitarii lui, l-au luat pe pilot si l-au predat autoritatilor militare romane care aveau alte planuri cu ei.
In timpul raidurilor aeriene, se dadea alarma si toata lumea alerga la adaposturi. Dl. Moga si premilitarii lui stateau de veghe in tufele de pe paraul Rosioara si raspundeau imediat acolo unde era o problema. Intr-unul din raiduri, cateva bombe au cazut chiar pe comunitatea rroma din Ditesti care a pierdut atunci vreo 15 membri ai sai. Unitatea a mers imediat acolo sa stinga incendiile si sa dea primul ajutor.

     Dupa incetarea razboiului, marile schimbari, si nu in bine, aveau sa ajunga si la Ditesti. In credinta lor absurda ca totul trebuia schimbat, comunistii i-au luat conducerea scolii, l-au chestionat pe la Securitate, dar n-au avut cu ce sa-l agate. Acest om cinstit si muncitor, dascal dedicat si tata de familie exemplar, nu le inspira incredere caci apartinea unui trecut pe care ei doreau sa-l stearga cu orice pret din memoria colectiva, dar nici n-au avut motive sa-l trimita la canal sau inchisoare asa cum au procedat cu multi altii din generatia lui.
Asa ca pur si simplu l-au izolat la scoala nr.2, o scoala fondata pe criterii etnice, un aranjament ilegal, de fapt, pentru ca elevii erau suta la suta rromi.
Doamna inv. Chitu Vasilica, minunata noastra colega, acum pensionara, care i-a fost multi ani alaturi D-lui Ioan Moga, ne spune:
" D-l Moga ii spala pe maini si-i tundea cu masina de tuns adusa de acasa, iar eu, tanara fiind, ii invatam cum sa manance frumos."

     Fire deschisa, de o modestie iesita din comun si o mare sensibilitate sufleteasca, D-l inv. Moga stia sa imbine profesionalismul cu dragostea pentru copii si mai ales cu dragostea pentru tot ce inseamna "carte". Batranii satului spun ca "sedintele de la scoala", probabil schimburi de experienta sau cercuri pedagogice, din lipsa de spatiu la scoala, se tineau acasa la D-l invatator, care stia sa fie o gazda excelenta alaturi de sotia sa, Maria, invatatoare tot la scoala din sat.
Unul dintre cele mai mari calitati ale sale a fost aceea de tata de familie. Pe sotie a iubit-o si respectat-o toata viata. Pe copii i-a adorat si indrumat spre "carte". Consatenii nostri spun ca "cei mai educati si scoliti copii" erau ai D-lui Ionica Moga. Un fost elev spunea despre dansul ca venea la scoala cu haina peticita in coate pentru ca avea copiii la scoli inalte. Intr-adevar, din cei sapte copii, trei au iesit doctori, trei profesori (unul universitar), si unul preot.

     In satul Ditesti, cand pronunti "Ionica Moga", este ca si cum s-ar pronunta cuvantul "scoala". Timp de 45 de ani, fara intrerupere, generatie dupa generatie de copii, apoi copiii celor dintai, i-au trecut prin mana acestui om deosebit, care si-a facut datoria cu dedicatie si respect atat pentru profesia de dascal, dar mai ales din dragoste pentru oamenii din sat, din randul carora se ridicase si cu care se identifica.

     Pentru toate aceste motive, consideram ca numele D-lui Ioan Moga ne reprezinta la cel mai inalt nivel pe noi, urmasii lui, si este o mare onoare ca scoala noastra ii poarta numele. Este, in acelasi timp, un act de dreptate si recunostinta pentru un fiu al satului a carui viata este si astazi un exemplu pe care noi, dascalii din Ditesti, il urmam cu evlavie.

Multumim lui Dumnezeu ca a existat in satul nostru Dl. invatator Ionica Moga!